“stăruitor” în DEX
- STĂRUITÓR, -OÁRE, stăruitori, -oare, adj. 1. (Adesea adverbial) Care stăruie, care insistă; insistent. 2. Perseverent; neclintit, ferm, tenace. [Pr.: -ru-i-] – Stărui+ suf. -tor.
- stăruitór (-ru-i-) adj. m., pl. stăruitóri; f. sg. și pl. stăruitoáre
- stăruitor a. care stârnește.
- stăruitór, -oáre adj. Care stăruĭe, insistent. Persistent: muncă stăruitoare.
- STĂRUITÓR, -OÁRE, stăruitori, -oare, adj. 1. (Adesea adverbial) Care stăruie, care insistă; insistent. 2. Perseverent; neclintit, ferm, tenace. [Pr.: -ru-i-] — Stărui + suf. -tor.
- STĂRUITÓR1 adv. Cu stăruință. /a stărui + suf. ~tor
- STĂRUITÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) Care stăruie, perseverează (în atingerea unui scop); perseverent; tenace; insistent. [Sil. -ru-i-] /a stărui + suf. ~tor
- stăruitór adj. m. (sil. -ru-i-), pl. stăruitóri; f. sg. și pl. stăruitoáre
“stăruitor” în Dicționarul Român - Francez
“stăruitor” în Dicționarul Român - German
Care este antonimul cuvântului “stăruitor”?
