PLĂMẤN,plămâni, s. m. Fiecare dintre cele două organe principale, cu aspect spongios, înconjurate de pleură, situate simetric în cavitatea toracică, cu ajutorul cărora se face respirația la om și la vertebratele superioare; pulmon, bojoc. ◊ Plămân de oțel = aparat folosit pentru respirația artificială. – Din ngr. plemóni.
plămấn (plămấni) s. m. – Pulmon, bojog. – Var. plumână, plămâi.Mr. pălmună (plimună),istr. plumăre. – Lat. pulmonem (Pușcariu 1344; REW 6833), cf. it. polmone, prov. polmo, fr. poumon. Rotacismul din istr. arată că e vorba de un cuvânt tradițional; pentru metateza *plumonem cf. rovig. piamon,sicil. primuni,calabr. premune. Mai puțin probabil der. din gr. plenmou (Diculescu, Elementele, 449 și 475) sau din ngr. plemóni (Titkin; Candrea). Uz general. (ALR, I, 45). [Art. 6476]
plămân,plămâni s. m. (glum.) sân (de femeie), țâță.
PLĂMẤN (‹ ngr., lat.) s. m. Principalul organ de respirație șa vertebratele superioare și la om; apare în mod excepțional și la unii pești (peștii dipnoi, cu dublă respirație), dar cu rol secundar. Plămânii omului sunt pereche și se află în cavitatea toracică, fiind înconjurați de pleură. Sunt împărțiți prin fisuri în lobi (p. drept în trei și cel stâng în doi). În p. se fac schimburile gazoase între oxigenul din aerul inspirat și dioxidul de carbon din sânge. Aceste schimburi au loc la nivelul alveolelor, care reprezintă la om o suprafață de 200 m2. Sin. pulmon. V. respirație, respirator. ◊ P. de oțel = aparat mecanic, etanș, care funcționează electric și în care este plasat corpul bolnavului pentru respirația artificială.
plămấn s. m., pl. plămấni
plămân m. organ principal al respirațiunii. [Și plămână = lat. PULMONEM].
PLĂMÂN ~im. (la om și la animalele vertebrate) Fiecare dintre cele două organe de respirație așezate în cavitatea toracică; pulmon. /<ngr. plemóni
Fiecare dintre cele doua organe principale, cu aspect spongios, inconjurate de pleura, situate simetric in cavitatea toracica, cu ajutorul carora se face respiratia la animale; pulmon.
