MAI1 adv. I. 1. (Servește la formarea gradului comparativ) Mai bun. ◊ (În locuțiuni, întărind sensul unor cuvinte) Mai întâi (și-ntâi). Mai apoi. Mai înainte.2. (Servește la formarea gradului superlativ relativ) Cel mai bun. ◊ (Înaintea unui substantiv) Te comporți ca cel mai copil dintre copii. ◊ (Precedat de „ce” în construcții exclamative, cu valoare de superlativ absolut) Ce mai drac frumos de fată! ◊ Expr. Mai rar = întâlnit extrem de rar. Așa om mai rar!.II. (Atenuează ideea exprimată de cuvântul determinat) În parte, puțin, oarecum, într-o oarecare măsură, întrucâtva. Copii și mai cuminți, și mai obraznici. Ploaia mai încetase.III. (Exprimă ideea de aproximație) Aproape; aproximativ; cam. Mai îmi vine a crede. ♦ (Urmat de o propoziție subordonată introdusă prin „că” sau „să”) Gata să..., cât pe-aci. Cetina mai că-i ajunge la pământ. ◊ Mai-mai = cât pe-aci, gata-gata. IV. (Înaintea unui verb) 1. (Arată că acțiunea verbului durează) Și acum, în continuare, încă. Mai vine la noi. ◊ Expr. Mai e vorbă! = desigur! neapărat! nu încape discuție! sigur! ♦ (În formule interogative, cu referire la o situație nouă) Ce mai faci?2. (Arată repetarea acțiunii verbului) Din nou, încă o dată, iar. Poate să ne mai întâlnim.3. (Exprimă nedumerire) Nu se știe ce s-a mai făcut.V. (Arată că, pe lângă lucrurile cunoscute, intervine un element nou) 1. (În enumerări) În afară de aceasta, în plus, pe deasupra. Avea casă, mai ceva bani. ◊ Expr. Ce mai atâta vorbă sau ce mai încoace-ncolo, se zice când vrem să punem capăt unei discuții. 2. (Corelativ) Când..., când; ba..., ba; parte..., parte. Mai una, mai alta.VI. (În propoziții și construcții exclamative, intensifică ideea din frază) Ce mai zgomot, ce mai freamăt! – Lat. magis.
MAI2,maiuri, s. n. Nume pentru diferite unelte sau părți de unelte în formă de ciocan (de lemn), care servesc la bătut, îndesat, nivelat etc. ♦ (Reg.) Bătător2. – Lat. malleus.
MAI3,maiuri, s. n. (Reg.) Ficat. – Din magh. máj.
MAI4 s. m. invar. A cincea lună a anului, care urmează după aprilie; florar. – Lat. maius, sl. maĩ.
MĂI interj. (Fam.) 1. Cuvânt de adresare către una sau mai multe persoane de sex masculin, mai rar feminin, care marchează între vorbitori un raport de la egal la egal sau de la superior la inferior; bă. 2. Cuvânt folosit pentru a exprima admirație; mirare, nedumerire; neîncredere; nemulțumire; ironie. [Var.: mă interj.] – Et. nec.
mai adv. – 1. Indică superioritatea într-o comparație: cine ce are mai bun (Neculce). – 2. Mai mult, mai bine: noi mai iubim binele Împărăției tale (Varlaam); nu unul să-l mai iubească iară pre altul să-l mai urască (Pravila mică), în acest sens absolut, înv., echivalează cu mai mult. – 3. Încă, și: ași mai vrea (Eminescu). – 4. Altădată, înainte: n-am mai văzut (Alecsandri). – 5. Deja: nu-i mai era frig (Macedonski). – 6. Aproape, într-un anumit fel: carnea era mai crudă (Sbiera); un ofițer, așa ca dînsul, mai că i-ar plăcea (Gib Mihăescu). Mai... mai arată o alternanță de acțiuni: mai nu vrea, mai se lasă (Eminescu). – 7. Puțin mai mult: te-i mai încălzi mergînd (Creangă). – 8. Expletiv, în fraze exclamative: ciudată făptură omenească mai ești! (D. Zamfirescu). – Mr. ma, megl., istr. mai. Lat. magis (Candrea, Éléments, 35; Pușcariu 1015; Candrea-Dens., 1041; REW 5228), cf. it. mai, ma, prov., fr. mais, cat. may, sp., port. mas. Mr. nu trebuie confundat cu ma „dar, însă” (Weigand, Jb., XII, 91), care provine din din it. (Bartoli, Studi Fil. rom., VIII, 174) sau din ngr. (REW 5228). Evoluția fonetică a lui mai nu este clară. Probabil trebuie să se pornească de la o formă populară *mas (› sp.), cu aceeași evoluție ca de la das › dai sau νos › voi etc. Sensul expletiv (8) coincide cu cel sp. – Cf. cam, numai. Din rom. provin bg. maj „aproape” (Candrea, Elemente, 408;
; Berneker, II, 5), rut. și pol. din Bucov. maj „mai”, în comparații (Miklosich, Wander, 17; BL, VI, 240), țig. mai „mai”, comparativ (D. Sampson, The dialect of the Gypsies of Wales, 321).
mái (máiuri), s. n. – Pisălog. – Mr. mal’u, megl. mal’. Lat. malleus (Diez, I, 258; Pușcariu 1057; Candrea-Dens., 1038; REW 5268), cf. alb. maj (Meyer 235), it. maglio, prov. malh, fr. mail, cat. mall, sp. majo, port. malho. – Der. măior, s. n. (mai mic), der. în rom. (după Candrea-Dens., 1039, direct din lat. malleolus); măiug, s. n. (mai, pisălog). Sb. malj poate proveni din rom. (Candrea, Elemente, 403) sau din it.; sb. maljuga poate proveni din rom. sau să fie der. în interiorul sb. (după Cihac, II, 133 ar fi sursa rom.).
mái (máiuri), s. n. – Ficat. Mag. máj (Tiktin; Gáldi, Dict., 143). În Mold. și Trans. (ALR, I, 46). – Der. măior, s. m. (Trans., caltaboș cu ficat de porc); măietic, s. m. (rar, caltaboș); măieș, s. m. (Trans., caltaboș).
mái s. m. – Numele lunii florar. – Mr., megl. maiu, istr. mai. Ngr. Mάιος, din lat. Maius (Philippide, O rămășiță, 13; Pascu, Beiträge, 10), în parte prin intermediul sl. maj (Tiktin; Vasmer, Gr., 93), cf. tc. maios, alb., bg. maj. Der. directă din lat. (Pușcariu 1018; Candrea-Dens., 1040; REW 5250) pare îndoielnică.
măi interj. – Servește la adresare și mirare. – Var. (Munt.) mă. Lat. mǒdǒ, redus la *mo, cf. it. mo, sard. moi, immoi; cf. amu și, pentru dezvoltarea vocalei finale, cazul paralel al lui post › poi › păi. Explicațiile anterioare consideră acest cuvînt inseparabil de măre (Cihac, II, 718; Tiktin; Șeineanu, Istoria filologiei, 345; Philippide, II, 722; Pascu, II, 65); dar această identitate nu pare evidentă. Cu atît mai puțin sigură este afirmația dicționarelor în general, că este interj. de adresare către un bărbat, căci în Mold. se folosește și pentru femei și că peste tot este foarte folosită în imprecație fără obiect definit: măi, să fie-al dracului. Este cuvînt de uz general (ALR, I, 198).
1) máĭ m., pl. tot așa (ngr. máĭos și máis, d. lat. Majus, numele unuĭ zeŭ care prezida la creștere, la dezvoltare; it. maggio, pv. fr. cat. mai, sp. mayo, pg. maio). A cincea lună a anuluĭ, numită și Florar, care are 31 de zile. S. n., pl. urĭ. Sărbarea [!] zileĭ de 1 Maĭ (arminden).
2) maĭ n., pl. urĭ (lat. málleus, it. maglio, pv. malh, fr. mai, cat. maly, sp. majo, pg. malho). Cĭocan de lemn de bătut tinicheaŭa, carnea la bucătărie ș. a. Mare cĭocan care se mișcă vertical și cu care se bătăturește pămîntu, se îndeasă petrele [!] ș. a.
3) maĭ n., pl. urĭ (ung. maj). Mold. Trans. Ficat.
4) maĭ adv. (lat. mágis, maĭ mult; it. mai, ma, pv. fr. mais, cat. may, sp. pg. mas. D. rom. vine bg. rut. maĭ. V. cam, numaĭ). Arată cantitatea, calitatea și intensitatea față de alte lucrurĭ, și decĭ servește la formarea comparativuluĭ, ĭar cînd i se pune înainte cel, cea, la formarea superlativuluĭ: maĭ mic, maĭ mare, maĭ bun, maĭ răŭ, cele maĭ micĭ, cel maĭ mare. Maĭ mult, maĭ bun, maĭ mare (cu subst. considerate ca adj.): tu eștĭ maĭ hoț de cît [!] el, aci e maĭ lumină de cît acolo. (Fam. se zice și: maĭ om bun [bun om] de cît el nu-ĭ altu, maĭ și [maĭ mult și] de cît înainte). Încă: maĭ ploŭă, tot maĭ ploŭă, nu maĭ trăĭește. Aproape, aproximativ (cu accent propriu !): máĭ ĭérĭ, máĭ dăúnăzĭ, máĭ tóțĭ, maĭ (și maĭ des máĭ-máĭ) era să cad. (Între máĭ cópt, aproape copt, și maĭ cópt, copt maĭ tare, numaĭ tonu deosebește înțelesu !). Maĭ se întrebuințează și ca expletiv în exclamațiunĭ: Ce maĭ ploaĭe! Ce maĭ incendiŭ! Cum maĭ tună! Máĭ-máĭ, cît pe aci, aproape: era maĭ-maĭ să cad.Maĭ așá saŭ máĭ ĭa așa (fam.), cam așa, aproape așa. Maĭ apoĭ, maĭ pe urmă, maĭ tîrziŭ. Maĭ bine saŭ maĭ degrabă, e preferabil: maĭ bine sărac de cît hoț.Maĭ ales, maĭ cu samă, cu deosebire, în special, specialmente: poeților maĭ ales le place singurătatea.
MAI1 adv. I. (Înaintea unui adjectiv, a unui adverb sau a unei locuțiuni adjectivale sau adverbiale) 1. (Servește la formarea gradului comparativ) Mai bun. ◊ (În locuțiuni, întărind sensul unor cuvinte) Mai întâi (și-ntâi). Mai apoi. Mai (î)nainte.2. (Precedat de articolul „cel”, servește la formarea gradului superlativ relativ) Cel mai bun. ◊ (Înaintea unui substantiv) Judeci ca cea mai femeie dintre femei (C. PETRESCU). ◊ (Precedat de „ce”, în construcții exclamative, cu valoare de superlativ absolut) Ce mai drac frumos de noră! (COȘBUC). ◊ Expr. Mai rar = întâlnit rareori; deosebit. Așa om, mai rar!II. (Înaintea unui adjectiv, a unui adverb sau a unei locuțiuni adjectivale sau adverbiale; cu valoare atenuată) O mulțime de oameni și mai învățați și mai proști (SADOVEANU). ♦ (Înaintea unui verb) În oarecare măsură, puțin. Ninsoarea mai încetase (CREANGĂ). III. (Înaintea oricărei părți de vorbire) Aproape; aproximativ, cam. Mai îmi vine a crede că aiasta-i țara spânilor (CREANGĂ). ♦ (Urmat de o propoziție subordonată introdusă prin conj. „că” sau „să”) Gata să... La pământ mai că ajunge al ei păr (EMINESCU). ◊ Mai-mai = cât pe ce, gata-gata. IV. (Înaintea unui verb) 1. (Arată că acțiunea durează) Și acum, încă. ◊ Expr. Mai e vorbă! = desigur, neapărat. ♦ (În formule interogative, cu referire la o situație nouă) Ce mai faci?2. (Arată repetarea acțiunii) Din nou, iar. Poate să ne mai întâlnim.3. (Exprimă nedumerire) Furnicile... s-au mistuit de nu se știe ce s-au mai făcut (CREANGĂ). V. (Arată că, pe lângă lucrurile cunoscute, intervine un element nou) 1. (În enumerări) În afară de aceasta, în plus. ◊ Expr. Ce mai atâta vorbă sau ce mai încoace-ncolo, se zice când voim să punem capăt unei discuții. 2. (Repetat) Când... când, ba... ba, parte... parte. Mai una, mai alta.VI. (În propoziții și construcții exclamative, intensifică ideea din frază) Ce mai freamăt, ce mai zbucium! (EMINESCU). – Lat. magis.
măĭ, V. mă 2.
mai2, maiuri, s.n. – Ficat. – Din magh. maj „ficat„.
mai1, maiuri, s.n. – Unealtă din lemn (uneori în formă de ciocan) utilizată pentru bătut, îndesat sau nivelat). În Maramureș: a) lemnul cu care se bat rufele când se spală; b) ciocanul folosit la bătutul dranițelor. – Lat. malleus „ciocan, mai„; Mag. majus „mai” provine din rom.
mai1 adv.
mai2 (lună) (dar: 1 Mai (Ziua Muncii) [1 cit. întấi]) s. m., g.-d. lui mai; abr. V/.05./-05-
mai3 (ciocan, ficat) (reg.) s. n., pl. máiuri
măi v. mă1
mai adv. 1. indică în genere o cantitate sau intensitate; 2. servă la formarea comparativului și superlativului: mai bun, cel mai bun;3. exprimă o continuitate: tot mai trăiește, mai adu lemne;4. o aproximațiune: mai era să cadă, mai toți. [Lat. MAGIS].
MAI1adv. 1) (servește la formarea gradului comparativ)~ încet. ~ înalt. ~ bun. 2) (în îmbinare cu articolulcel, cea (cei, cele)servește la formarea gradului superlativ relativ)Cel ~ bun. Cel ~ înalt. 3) (atenuează ideea exprimată de cuvântul determinat) În parte; întrucâtva; într-o oarecare măsură. Ploaia ~ încetase. 4)(exprimă ideea de aproximație) Aproape; aproximativ. Cam ~ îmi vine a crede. 5) În oarecare măsură; puțin. Vântul s-a ~ potolit. Vrea să ~ lucreze. 6) (arată că o acțiune durează încă)~ lucrează lăcătuș. 7) (arată repetarea unei acțiuni) Din nou; iar. L-ai ~ văzut pe Gheorghe? 8) (cu sens intensiv)Ce ~ fulgeră! 9) (exprimă ideea de aproximație) Aproape; cam; aproximativ. ~ cât dânsul de mare. ~ nimic. ◊ ~-~ gata-gata; cât pe ce. 10) În afară de aceasta; în plus. ◊ Ce ~ atâta vorbă să terminăm discuția. /<lat. magis
MAI2m. A cincea lună a anului; florar. /<lat. maius
MAI3 máiurin. 1) Ciocan mare de lemn, folosit, mai ales, în dulgherie și rotărie. 2) Unealtă manuală sau mecanică folosită în construcția drumurilor pentru îndesarea pământului sau a altor materiale de terasament. /<lat. malleus
MAI4 máiurin. pop. (la om și la animale) Glandă legată de tubul digestiv, situată în partea dreaptă a abdomenului, care participă la toate funcțiile metabolice din organism; ficat. /<ung. máj
MĂIinterj. (se folosește ca adresare către o persoană de sex masculin). [Var. mă] /Orig. nec.
mai adv.
mai (luna) s. m. invar. (dar:1 Mai), g.-d. art. lui mai; simb. V (și: .5./-5-)
Unealta manuala pentru compactarea materialelor granulare sau constituite din bulgari (pamant, pietris etc. ), compusa, de regula, dintr-o greutate din fonta sau otel, uneori din lemn, prevazuta cu un maner terminat la partea superioara cu o traversa care permite apucarea cu ambele maini. Maiul se utilizeaza prin ridicarea pana la o anumita inaltime, urmata de lasarea sa in cadere libera.
MAI adv. 1. încă. (Oile ~ găsesc verdeață.)2. cam, (înv.) camai. (~ rar așa om.)3. gata.
MAI s. (pop.) florar, (reg.) frunzar, prătar. (~ este a cincea lună a anului.)
MAI s. 1. măciucă. (~ pentru tasarea terenului.)2. (prin Transilv.) apăsător, (înv.) tocmac. (~ de bătut pari.)3. (Maram., Transilv. și Bucov.) pranic. (~ de bătut rufele, când se spală.)
MAI s. v. ciocan, ficat, mustuitor, pat, pilug, pisălog.
MAI-DE-ÁPĂ s. v. nufăr.
MĂI interj. hăi!, (pop. și fam.) bă!, (pop.) bre! (~! tu de colo!)
