FRANC3, -Ă,franci, -ce, adj. (Despre oameni) Care are un caracter sincer, loial, cinstit; care spune pe față, fără înconjur, ceea ce gândește; (despre înfâțișarea sau manifestările cuiva) care trădează un astfel de caracter. ♦ (Despre acțiuni) Loial, cinstit. [Var.: franș, -ă adj.] – Din fr. franc.
FRANC4, -Ă,franci, -ce s. m., pl., adj. 1. S. m. pl. Unitate de triburi din grupul germanilor apuseni, care trăiau în sec. III pe cursul inferior și mijlociu al Rinului și care, în sec. V, au cucerit aproape toată Galia și au creat statul franc. 2. Adj. Care aparține francilor4 (1), privitor la franci. – Din fr. franc.
FRANC2,franci, s. m. Denumire dată portaltoiului obținut din sămânța soiurilor cultivate (la măr, păr, cireș etc.) care face parte din aceeași specie cu altoiul. – Din fr. franc.
FRANC1,franci, s. m. 1. Denumire dată unității monetare în Franța, Belgia, Elveția etc. 2. (Înv.) Unitate monetară în România; leu2. ♦ (Azi, la pl.) Valoare bănească nedeterminată; bani, avere. – Din fr. franc.
FRÂNC, -Ă,frânci, -ce, s. m. și f. (Adesea adjectival) Nume generic dat odinioară la noi occidentalilor de origine latină. – Lat. Francus.
FRANC3, -Ăadj. s. m. (locuitor) dintr-o uniune de triburi germane, care trăiau în sec. III, pe cursul inferior al Rinului. ◊ (s. f.) limbă germanică vorbită la început de franci, cuceritorii Galiei. (< fr. franc, franque)
FRANC2s. n. portaltoi din sămânța soiurilor cultivate din aceeași specie cu altoiul. (< fr. franc)
FRANC1s. m. unitate monetară a Franței, Elveției, țărilor Africii Centrale, Belgiei etc. ◊ monedă divizionară în Maroc, a suta parte dintr-un dirham. (< fr. franc)
FRANCs.m. Unitate monetară în Franța, Elveția, Belgia etc. [< fr. franc].
FRANCs.n. Portaltoi obținut din sămânța soiurilor cultivate care fac parte din aceeași specie cu altoiul. [< fr. franc].
*Franc, -ă s. (fr. Franc, mlat. Francus, Franc, în opoz. cu serv. Cp. cu Român, care, în Munt. a însemnat și „serv”. V. Frînc). Membru al poporuluĭ Francilor (sec. 5 după Hr.). Numele Francejilor și Italienilor, apoĭ al tuturor Europenilor în Orient în evu mediŭ și chear [!] și azĭ. Jidan spaniol în Orient. O monetă [!] de argint în greutate de 5 grame, considerată ca unitate monetară a sistemeĭ metrice latine. Pl. Fam. Banĭ: a umbla după francĭ. Adj. Al Francilor. Europenesc. Limba francă, un jargon rezultat din amestecu limbiĭ franceze, italiene, proventale [!], spaniole și arabe, pe care-l vorbesc pescariĭ în Mediterana. Azĭ, în compozițiune, înseamnă „francez”: dicționar franco-românesc. Adv. Cu francheță, cu lealitate [!]: a vorbi franc. (Fals franș). – Moneta numită franc îșĭ trage numele de la o veche monetă romană numită livră. Aceasta îșĭ perduse [!] din greutate în seculu [!] 6, și de aceĭa Carol cel Mare o înlocui pintr´o noŭă livră de 20 solizi (un solid, fr. sou, e 5 centime). Această livră s´a numit „livra franceză” (pe scurt: franc) și, ca și precedenta, era numaĭ o monetă de socotit. Maĭ tîrziŭ, cînd s´aŭ bătut monete reale de 20 de solizĭ (dinarĭ), li s´a dat pin [!] analogie numele de francĭ. Eĭ eraŭ de aur și de argint. Ceĭ de aur aŭ apărut întîĭa oară la 1360 supt regele Franciiĭ Ĭon II cel Bun, care era reprezentat călare, și aveaŭ inscripțiunea „Francorum rex”, regele Francilor. Maĭ pe urmă, Carol V, punînd să se bată aceĭașĭ dinarĭ, dar cu figura luĭ reprezentată pe jos, aĭ luĭ Ion s´aŭ numit „francĭ cu cal”, ĭar aĭ luĭ Carol „francĭ pe jos”. Supt [!] Ludovic XI, această monetă nu s´a maĭ fabricat. Primiĭ francĭ de argint aŭ fost bătuțĭ supt Enric II, care porunci să se facă și jumătățĭ și sferturĭ de franc. De la aceștĭ francĭ vine numele franculuĭ actual. Franc e cuvîntu popular în România și greșit i se zice oficial leŭ noŭ saŭ numaĭ leŭ. „Leu” era vechea monetă de 40 de parale și nu trebuĭe să i se amestece numele cu francu. Cum se zice franc în Elveția și´n Belgia și nu se confundă cu francu francez, tot așa i se poate păstra și la noĭ numele pe care i-l păstrează poporu și care există și´n frăncărie, a frăncui și împușcă-franc.
franc1 (loial, referitor la franci) adj. m., pl. franci; f. fráncă, pl. fránce
franc2 (monedă, portaltoi, nume etnic) s. m., pl. franci
franc m. monedă de argint, unitatea sistemei monetare.
franc a. și adv. deschis, sincer: caracter franc, vorbește franc.
franc a. ce ține de națiunea Francilor: monarhie francă;limbă francă, jargon amestecat (din franceza, italiana, spaniola și araba) ce vorbesc levantinii din Mediterana.
FRANC1 ~că (~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care nu tăinuiește nimic; dispus a-și exprima gândurile fără a le ascunde; deschis; neprefăcut; sincer. Atitudine ~că. 2) și adverbial (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă claritate în exprimare; prezentat în mod direct. Surâs ~. 3) (despre acțiuni) Care corespunde legilor de onoare și probitate; în conformitate cu onoarea și probitatea morală; onest; cinstit. /<fr. franc
FRANC2 ~că (~ci, ~ce) ist. Care aparține francilor; referitor la franci. Limbă ~că. /<fr. franc
FRANC3 ~cim. 1) (în Franța, Belgia, Elveția etc.) Unitate a sistemului monetar. 2) la pl. fam. Bani în număr nedeterminat; parale. /<fr. franc
franc (loial, care aparține francilor) adj. m., pl. franci; f. sg. fráncă, pl. fránce
franc (monedă, portaltoi, nume de popor) s. m., pl. franci
frânc s. m., adj. m., pl. frânci; f. sg. frâncă, g.-d. art. frâncei, pl. frânce
